Dodon cere retragerea ambasadorului moldovean de la București, care l-a apărat pe Băsescu

Dodon cere retragerea ambasadorului moldovean de la București, care l-a apărat pe Băsescu
Publicat: 10/01/2017, 14:38

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a exprimat surprinderea vizavi de declarațiile ambasadorului moldovean la București, care a susținut că nu crede că decretul privind retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu poate influența foarte mult relațiile intense dintre România și țara sa și că, potrivit experților în domeniu, documentul ar putea fi declarat neconstituțional, relatează Unimedia.

„Sunt surprins că descopăr că unii ambasadori au devenit avocați ai unor politicieni din țara de reședință și au cam uitat cărui stat servesc. E și mai grav cînd aceștia fac comentarii politice în raport cu autoritățile statului care i-a trimis în misiune.

Aceasta vorbește fie despre calificarea proastă profesională a respectivului ambasador, fie despre angajamentele lui politice în detrimentul propriului stat și a conducerii acestuia. Anume în așa mod pot fi etichetate declarațiile ambasadorului moldovean la București, care și-a permis comentarii impertinente și incompatibile cu statutul său de Ambasador”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Acesta a susținut că va cere Guvernului revocarea ambasadorului moldovean la București, Mihai Gribincea, și înlocuirea lui cu „o persoană care înțelege mai bine atât competențele diplomatice, cât și interesele statului Republica Moldova”.

Traian Băsescu a declarat că decizia președintelui moldovean Igor Dodon de a semna un decret prin care îi retrage cetățenia Republicii Moldova este o decizie politică ce îl va dezonora mai târziu pe acesta.

„Eu nu comentez altfel, decât prin prisma faptului că avem viziuni total diferite, și că Dodon vrea în continuare o Republica Moldova îngenunchiată sub hegemonia de la Moscova. Eu aș dori o Republica Moldova care să meargă pe drumul european și de ce nu o Republica Moldova care să fie unită cu România. Decizia lui Dodon este una strict politică, care în timp o să-l dezonoreze. Eu sunt unionist și nu am ce-i face lui Dodon”, a declarat fostul președinte al României pentru Deschide.md.

Igor Dodon a semnat marți, 3 ianuarie, decretul pentru retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu. Documentul nu se referă însă și la soția fostului președinte, Maria Băsescu.

Anterior, fostul președinte al României a declarat că îl va acționa în judecată pe Igor Dodon dacă acesta semnează un decret privind retragerea cetățeniei sale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună